Pentru a ajuta la alegerea poziției de instalare a regulatoarelor în proiectarea unui sistem de ventilație, Szymon Płonczyński, expert în sisteme CAV și VAV la SMAY, scrie despre instalarea regulatoarelor de presiune diferențială și amplasarea în serie și în paralel a regulatoarelor CAV și VAV.
Instalarea în paralel a regulatoarelor CAV și VAV
Regulatoarele CAV și VAV pot fi montate în paralel. Atât regulatorul VAV, cât și regulatorul CAV pot menține debitul de aer la nivelul stabilit, indiferent de modificările de presiune care pot apărea în amonte sau în aval față de dispozitiv. Figura 1. prezintă trei camere dispuse una lângă cealaltă. Fiecare dintre camere este deservită de câte un regulator CAV.
Dacă deschidem o ușă între două camere (figura 2.), vom conecta ambele spații. Situația va fi similară cu cea în care două regulatoare de debit constant sau variabil deservesc o singură cameră. Debitul de aer ce trece prin aceste dispozitive nu se va modifica.
Instalarea regulatoarelor în încăperi tip open space
Utilizarea în paralel a regulatoarelor poate apărea în cazurile în care acestea deservesc încăperi tip open space, atunci când nu avem posibilitatea introducerii întregului debit de aer cu ajutorul unui singur tronson de tubulatură. În general, fiecare dintre tronsoane (individual) vor fi echipate cu regulatoare VAV sau CAV. În cazul utilizării unui regulator de debit variabil (VAV), vom avem de-a face cu așa-numita împărțire în zone. Practic, împărțim spațiul mare în câteva mai mici și atribuim câte un senzor fiecărei zone (de exemplu senzor de CO2).
Împărțirea în zone a instalațiilor de ventilație prin utilizarea regulatoarelor VAV
Fiecare zonă este operată independent de către unul sau mai multe regulatoare VAV, care furnizează debitul de aer necesar (figura 3.). Prin utilizarea unui singur regulator pentru întreaga încăpere, cu măsurarea concentrației medii de CO2 în tubulatura de evacuare, ar exista pericolul ca raportul dintre aerul viciat și aerul proaspăt introdus să fie disproporționat în funcție de zonele încăperii. Împărțirea în mai multe zone a respectivului spațiu rezolvă această problemă.
Dublarea regulatoarelor CAV atunci când sunt montate în paralel
Luăm în calcul instalarea în paralel a clapetelor de debit constant (CAV) și atunci când regulatorul cel mai mare din gamă nu permite introducerea debitul de aer necesar. Într-o astfel de situație, dublăm numărul dispozitivelor. Cum procedăm? Ramificăm un tronson de tubulatură în două tronsoane separate, apoi echipăm fiecare dintre noile tronsoane cu câte un regulator de debit constant și reconectam tronsoanele separate într-unul singur. Figura 4. prezintă un exemplu de astfel de configurație. Desigur, trebuie ținut cont și de secțiunile drepte necesare înainte și după regulator, în conformitate cu instrucțiunile de montaj pentru dispozitivul utilizat.
Pot fi instalate regulatoare de presiune diferențială în paralel?
Nu. Regulatoarele de presiune diferențială nu pot fi utilizate în paralel pentru o singură încăpere. Acest lucru se aplică atât pentru același tip de instalație (introducere sau evacuare), cât și pentru instalația tip introducere și evacuare. Atunci când este setată aceeași valoare de referință, nu este posibil ca ambele să funcționeze în același timp, adică să se deschidă și să se închidă în același timp.
Riscul de oscilație a regulatoarelor de presiune diferențială
După cum știți, măsurarea diferenței de presiune este supusă erorilor. Dacă unul dintre regulatoare se închide, celălalt se va deschide. Dispozitivele vor oscila, deschizându-se și închizându-se alternativ. În cazul fluxurilor diferite de presiune, indiferent dacă se mențin subpresiune sau suprapresiune, unul dintre ele – cel cu un fluxul setat inferior (la valoare absolută) – se va închide complet sau se va deschide complet, în funcție de configurația în care este utilizat.
Figura 5. reprezintă soluția greșită utilizând regulatoarele de presiune diferențială, în timp ce figura 6. arată configurația corectă.
Pot fi instalate regulatoare de presiune diferențială în serie?
Da, regulatoarele de presiune diferențială pot fi montate în serie, dar numai într-o singură configurație: atunci când primul regulator va menține presiunea în conductă, iar al doilea, de exemplu, în încăpere. Într-un astfel de sistem fiecare regulator va îndeplini sarcini diferite, care se vor influența reciproc într-o oarecare măsură, dar acest lucru nu va face ca dispozitivele să funcționeze unul împotriva celuilalt.
Conectarea regulatoarelor de presiune diferențială cu regulatoarele de debit
Urmând instrucțiunile anterioare, puteți conecta în mod liber funcționarea regulatorului de debit VAV, CAV și a regulatorului de presiune diferențială RPP. Figura 7. prezintă un sistem mixt în care toate dispozitivele discutate anterior sunt utilizate corect.